~ Mandala Chakrelor ~

40x40 cm pictură pictată în acrilic pe pânză 
 *Tabloul este disponibil pentru achiziționare, contactează-ne pentru detalii

      Această pictură plină de culoare este o reprezentare a sistemului nostru de Chakre.

 

     Fiecare ființă umană are aceste centre energetice principale în corpul său subtil - corpul non-fizic, cel psihologic, mental și emoțional. Acest corp subtil este energie, în timp ce corpul fizic este materie, masă. Cunoașterea chakrelor și influența lor este esențială pentru înțelegerea felului în care noi funcționăm. Odată ce devenim conștienți de ele, putem obține un echilibru interior, care apoi se va manifesta și în exterior, contribuind astfel la  dezvoltarea unei lumi armonioase și echilibrate.

 

      Pentru a menține un flux energetic sănătos în corpul nostru subtil, este de ajutor să cunoaștem emoțiile care blochează fiecare centru energetic în parte.

 

     La baza spinării se află Muladhara, Chakra Rădăcinii. Este asociată cu elementul Pământ și ține de supraviețuire. Emoția care o blochează este frica. Pentru a deschide acest centru energetic este necesar să ne conștientizăm fricile cele mai puternice, mai profunde și mai ascunse. Odată ce devin clare în fața noastră, putem să le înfruntăm, să ne predăm iluziei care le susțineau și apoi să le eliberăm.

 

     Cea de-a doua Chakră este numită Chakra Sacrală sau Svadhishthana, fiind localizată la nivelul organelor genitale. Reprezintă elementul Apei, este asociată cu plăcerea și este blocată de sentimentul de vinovăție. Pentru deschiderea ei este necesar să privim toată vina care ne împovărează, iar apoi să eliberăm propriile reproșuri interioare.

      Manipura, cea de-a treia Chakră, asociată cu Focul, este poziționată în zona plexului solar. Aceasta este considerată sediul personalității, a egou-lui și a stimei de sine, fiind blocată de rușine. Pentru deblocarea ei, trebuie să ne focalizăm asupra celor mai mari dezamăgiri personale, iar apoi să le eliberăm. În acest fel reușim să ne acceptăm pe deplin toate aspectele care ne formează și să ne iubim în totalitate.

      Al patrulea punct energetic este localizat în zona inimii, Anahata – elementul Aerului. Vizează Iubirea și este blocat de tristețe, amăgire, jale. Pentru a deschide această Chakră trebuie să privim toată supărarea interioară și pierderile suferite, iar apoi să dăm drumul durerii. Permite energiei Iubirii să umple spațiul gol eliberat de durere!

     A cincea Chakră este Vishuddha, Chakra Sunetului, poziționată la nivelul gâtului. Este asociată cu elemental Spațiului și are de a face cu adevărul. Este blocată de minciuni, în special cele pe care ni le spunem nouă înșine. Pentru a o debloca, este bine să fim sinceri cu noi și să lăsăm deoparte negările și minciunile pe care ni le tot repetăm. E mai bine să ne acceptăm adevărata noastră natură!

      Localizată în centru frunții, se regăsește Ajna, Chakra Luminii, cunoscută și ca Chakra celui de-al Treilea Ochi. Are legătură cu intuiția și este blocată de iluzie. Cea mai mare iluzie comună în care trăim majoritatea este iluzia separării – credința că lucrurile sunt separate și diferite, că noi suntem ființe individuale separate fără să fim conectate într-un fel sau altul. În realitate, de fapt, suntem cu toții o singură Ființă, un singur organism, unul și același, părți ale aceluiași întreg și trăim interconectați în conștiința colectivă. La nivelul acestei Chakre apare sfărșitul dualității. Eliberează toate iluziile din interiorul tău! Suntem cu toții unul singur, iar fiecare lucru în parte este conectat la întreg.

 

     Cea de-a șaptea Chakră este Sahasrara, Chakra Coroanei, localizată în creștetul capului. Este simbolizată de floarea de lotus cu o mie de petale multicolore. Reprezintă energia cosmică pură, fiind astfel cel mai înalt punct spiritual, starea conștiinței pure (dpdv Hinduismului esoteric). Conform Budismului, în această stare nu mai există nici obiectul nici subiectul, fiind o stare de beatitudine infinită, iar in tradiția Yoga se vorbește despre starea de auto-realizare și eliberare. Această Chakră este blocată de atașamentele pământești. Pentru a o debloca trebuie să medităm asupra a ceea ce ne ține atașați în această lume, să vedem clar atașamentele din această viață iar apoi să le dăm blând și delicat drumul în uitare. Simultan, realizăm că ce lăsăm deoparte nu va înceta să existe. Eliberând deliberat tot ceea ce am construit pentru a iubi în această lume, ne eliberăm pe noi înșine. Astfel energia cosmică pură este liberă să curgă în interior, prin toate centrele energetice ale corpului nostru subtil, iar apoi să se întoarcă în Univers. Așa reușim să ne conectăm cu Sinele nostru suprem, sursa vieții pe care noi o cunoaștem.

    Fiecare Chakră este specifică și are un scop, iar fiecare în parte poate fi blocată de o anumită traumă emoțională. Când sistemul nostru de Chakre este deschis, energia cosmică pură curge liber prin corpul nostru subtil, iar în consecință noi devenim conștienți și în control asupra gândurilor, emoțiilor și corpurilor noastre.

  
Bibliografie:

https://www.youtube.com/watch?v=StrbppmsZJw&t=191s

Mandala Tales

(+40) 744 387 467  / (+40) 741 949 184

  • Instagram - White Circle
  • Facebook - White Circle

Cluj-Napoca, Romania