40x40 cm pictură pe pânză în acrilic
Pe fondul dualității (alb-negru) se evidențiază 12 Principii ”colorate și jucăușe” ale Universului, conform cărora viața se desfășoară zi de zi pe acest Pământ. Cunoașterea și înțelegerea lor oferă posibilitatea de a a avea experiența vieții dintr-o stare conștientă, naturală, unde noi devenim co-creatorii propriei realități, participând activ și conștient la Opera Divină.
Principiul Întregului - Totul este interconectat, toate acțiunile,
gândurile, vorbele, credințele noastre au influență asupra celorlalți și Universului din jurul nostru. Înțelegerea acestui principiu conduce la eliminarea separării din felul în care ne raportăm la realitate și la cei din jur.
Principiul Karma-ei - Nimic nu este întâmplător sau în afara unor Legi Universale, ne arată Legea cauzei și a efectului. Atunci când devenim conștienți de principiul acțiunii și reacțiunii alegem calea acceptării și asumării pe deplin conștiente; vom continua să trăim în mod responsabil, fiind conștienți de ceea se exprimă și manifestă în jur.
Principiul Înțelepciunii - Acest principiu constă în abilitatea de a discerne care este diferența dintre lucrurile pe care le putem schimba în viață și cele pe care nu le putem schimba. Odată înțeles, rămâne să acceptăm lucrurile asupra cărora nu putem interveni și în același timp să avem curajul să acționăm asupra lucrurilor pe care le putem îmbunătăți.
Principiul Iubirii - Iubirea pură și necondiționată vindecă Karma și ne reamintește de natura noastră Divină. Fiind conștienți de forța acestei energii Creatoare tindem să ne deschidem inima, să ne menținem în rezonanță cu ea. Iubește necondiționat!
Principiul Armoniei - Totul este structurat în haosul aparent. Acest principiu ne îndeamnă să păstrăm neîncetat ordinea divină atât din interior cât și din exteriorul nostru.
Principiul Abundenței - Abundența este o stare în care putem să materializăm bogăție pe toate planurile. Urmărind să trăim plenar
și total conștienți această stare, vom putea avea experiența Raiului pe Pământ.
Principiul Atracției - Totul lucrează împreună cu noi în fiecare clipă și va fi atras permanent către noi prin rezonanță. Cunoscând aceasta, ajungem să fim atenți la ceea ce ne dorim.
Principiul Evoluției - Universul este într-o continuă mișcare și mereu se va orienta într-o direcție. Principiul ne îndeamnă să fim conștienți de această dinamică și să ne orientăm mereu spre evoluție.
Principiul Materializării - Puterea de a materializa este dreptul nostru divin, iar noi suntem co-creatori la realitatea în care trăim. Astfel, putem să participăm conștient la Opera Divină.
Principiul Dharma-ei - Face referire la menirea spirituală a fiecăruia în această viață. Când reușim să ne descoperim pe noi înșine și să ajungem la un anumit nivel de înțelegere a vieții pe Pământ, putem să trăim și să ne împlinim Dharma perfect conștienți.
Principiul Posibilităților Infinite - Totul este posibil dar nu și permis. Înțelegând acest potențial dar și limitele lui, rămâne să folosim mereu cu înțelepciune ceea ce ne este permis.
Principiul Creației - Totul se manifestă în Ființă. Recunoscându-ne natura divină, reală, esențială, avem drept divin și posibilitatea să ne manifestăm asemeni Creatorului, fiind în comuniune deplină cu Sursa Creației.