30x30 cm pictură pe pânză în acrilic
Din colecția de mandale personalizate, această lucrare deosebită vine cu un aer fresh, o senzație proaspătă ca de dimineață, cu entuziasm și viață pentru un nou început.
Răsăritul soarelui cu vibrația și lumina sa simbolizează acest ciclu al renașterii, al reînvierii; după noaptea întunecată apare lumina, ce vine cu claritate, voință și determinare.
Simbolul tibetan Rigpa din centrul soarelui se referă la conștiența ce se trezește și ea odată cu răsăritul. Este un simbol pentru cunoașterea naturii minții noastre și a ceea ce este dincolo de ea. În Budism, simbolul Rigpa reprezintă înțelegerea care apare din recunoașterea naturii noastre primordiale, fiind calea spre iluminare.
Șoimul este și el un simbol puternic al transcendenței, a ieșirii din tiparele vechi de gândire și a obținerii unei noi viziuni. Denotă înțelepciune, victorie și depășirea situațiilor provocatoare. Noua perspectivă asupra vieții este una holistică și atotcuprinzătoare, precum viziunea șoimului ce se ridică deasupra labirintului și vede întreaga imagine.
În contextul renașterii, al adoptării unei înțelegeri mai înalte a realității, două alte elemente sugestive apar în mandală: vârful muntelui și farul de pe malul mării. Ambele oferă o viziune superioară, un punct central de observare a împrejurimilor.
Migdalul înflorit din centrul mandalei sugerează tot un nou început, la fel cum primăvara natura prinde viață și culoare. Este prezentat în toată măreția sa, cu coroana înflorită și rădăcinile puternice care îl hrănesc și susțin. Copacul reprezintă ființa umană într-o stare completă, unde cele mai profunde și înrădăcinate aspecte ale sale sunt conștientizate și conectate cu sinele său suprem.
O mandală revigorantă, cu o energie și o vibrație fresh, plină de prospețime și entuziasm, cu chef de viață și deschidere spre infinite posibilități!