top of page

Mandala Iubirii și Prezenței

50 x 70 cm
pictură pe pânză în acrilic

 

Are 12 petale principale, precum chakra inimii, Anahata, prin urmare mandala emană energia Iubirii. În centrul său apare pe fundal un ochi, simbol al Prezenței, acel EU SUNT, AICI și ACUM! 

Ca structură, mandala se aseamănă și cu o busolă, având unghiuri orientate spre punctele cardinale. Scopul ei este asadar de a orienta, de a ghida privitorul să-și găsească calea atunci când se simte pierdut; calea pe care mandala o prezintă este Calea inimii, conexiunea cu Centrul.  

În centrul mandalei apare o imagine încărcată de simboluri. Copacul reprezintă ființa umană împlinită, completă, unde cele mai profunde si înrădăcinate aspecte ale sale sunt conștientizate și conectate cu sinele său suprem.  

Spirala face referire la ideea de evoluție conștientă, din întuneric (rădăcini) spre lumină (crengile copacului care formează o inimă), deci spre Iubire. 

Vulturul sau Condorul simbolizează viziunea completă, imaginea de ansamblu, claritatea pe care o obții când te ridici deasupr ”labirintului mental”. El oferă o putere de vizualizare extraordinară, deasupra tuturor perspectivelor și ne învață să vedem viața și să ne raportăm la ea prin ochii inimii. 

Ochiul din fundal este o reprezentare a Prezenței, a martorului. Face referire la ideea de claritate interioară și limpezimea momentului prezent. 

Notele muzicale fac referire la ideea de evoluție circulară precum trecerea într-o octavă mai înaltă - ultima notă dintr-o octavă este o repetare a primei note, însă la o frecvență mai mare.  

Toate aceste simboluri regăsite în imaginea din centrul mandalei au ca scop aducerea aminte a Divinului din noi, a potențialului pe care îl avem. Imaginea copacului complet, sănătos este un mesaj pentru suflet de a-și aminti, de a recunoaște starea de împlinire, acea stare la care sufletul tinde să revină. Mandala ghidează privitorul spre a se centra și a se regăsi în imaginea din centru.  

Pe cele 12 petale care înconjoară centrul mandalei apar simboluri de Putere și Protecție. 

 

Din sistemul de vindecare Reiki apar patru simboluri principale - Cho Ku Rei, Sei He Ki, Hon Sha Ze Sho Nen și Dai Ko Myo. Ele fac legătura cu vindecarea fizică (Cho Ku Rei – simbol de Putere), sufletească (Sei He Ki), transportarea luminii și a informației instantaneu la distanță și în timp (Hon Sha Ze Sho Nen) și conectarea la sursa de Lumină (Dai Ko Myo – simbol maestru). 

Mandala aduce în viața celui pentru care a fost creată Iubire de sine și de cuplu prin simbolurile AT MATA, HARTH și OSRAM NE NSOROMMA. 

AT MATA este simbolul ”re-inventării de sine” axată pe spirit și pe schimbare în bine.

Simbolul HARTH umple pur și simplu de lumină și iubire locurile în care este aplicat.  Conectează la dimensiuni de lumină, la energiile vindecătoare ale Divinului Feminin, deci cele mai pure energii și vibrații

Simbolul OSRAM NE NSOROMMA este un simbol de Iubire și Armonie din înțelepciunea Adinkra. Reflectă armonia care există în legătura dintre un barbat și o femeie. 

Simbolul ANGEL WINGS ajută la încrederea de sine datorită capacității sale de a echilibra supra eul cu sinele.

Un simbol al Abundenței, AUR conține în esența sa energia Soarelui, reprezentată de cercul cu un punct în mijloc. Reprezintă energia proactivă a bogăției care se obține prin trudă (linii curbe), dar se și obține atunci când este meritată (linia ascuțită). 

SPIRALA este un simbol al Evoluției. Prezintă evoluția într-un mod circular, ca și cum mereu ne întoarcem în aceleași situații, însă mereu cu o perspectivă mai largă.

Simbolul ANTAHKARANA YIN are un rol important în vindecarea emoțională și Karmică.

Lăbuța de cățel este un simbol care apare în mandală pentru a aduce energia Bucuriei, prin amintirea și onorarea unei legături de suflet cu un partener patruped.

Frunzele cu care mandala este ornată sunt simboluri ce amintesc de conexiunea cu Natura.  

Cele patru mandale din colțurile tabloului conțin și ele elemente din natură - spirala, frunze, pene. 

 

Mandala are energia zodiei Capricorn, o zodie asociată cu elementul Pământ. Culorile folosite sunt și ele la rândul lor pământii. Se consideră că persoana născută în zodia Capricornului are abilitatea de a naviga ambele lumi - atât realitatea materială, cât și cea emoțională.  

 

Mandala, atunci când e privită, oferă posibilitatea de a te centra, de a te conecta cu Sinele, creând un spațiu potrivit pentru introspecție și conexiune cu lumea interioară.  

logo.png
bottom of page